SOSIREA POETULUI PE MARELE AEROPORT

El coborî o scară neatentă. Lumina, aerul îi inundau nervurile insinuându-se în geometria lui de chiparos. Apoi o uşă se deschise. Metalul începu să ţipe. Dar el intră. Imense coridoare de mozaic şi sticlă îl pândeau, adulmecându-l. Cu bustul aplecat peste grilaje trecu în şoapte Avertizatoarea. Atunci se repeziră vameşii, îi sfâşiară hainele, îi sângerară faţa, îi scotociră valizele imaculate. Se anunţau sosiri spectaculoase şi noi plecări. Pe urmă, difuzoarele tăcură. Pe sub tavan, printre ştiinţe, vui ceva ca un ocean de lapte, ca amintirea unui sân. Şi el se aşeză o clipă să respire, atent să nu-şi clintească ţeasta plină de grenade.